Mamico, iesi din zona de confort!
Sa ies din zona de confort, huh? Sunt parinte, am nevoie de confort, ca n-am parte de confort! Noaptea primesc picioare-n somn, in parc tre’ sa fiu cu ochii-n patru ca fiu-miu se crede Spiderman, dimineata ma trezesc cu gatul sucit si cineva imi zice sa ies din zona de confort?
Poate viata de mamica pare plictisitoare pentru unii, deoarece se limiteaza la mancare, parc, culcat copil, doar ca aceasta rutina nu este una relaxanta, lipsita de griji, de stres, ci este o rutina care nu te lasa sa dormi noaptea, care iti incearca nervii zilnic de mai multe ori si care te motiveaza sa devii o alta persoana saptamanal, in genul ”Lasa ca devin eu ordonata, ca nu mai gasesc nimic in casa asta!”, ”In seara asta ii dau ursuletul, s-a terminat cu trasul de par. Gata!”, ”De azi nu mai ma enervez cu mancatul. Mananci bine, nu mananci, iar bine.” si apoi exista trei variante: ne tinem de cuvant, incercam sa ne tinem de cuvant, nu ne tinem de cuvant.
Unul din pasii pentru a iesi din zona de confort este sa te indragostesti de disconfort, zic site-urile. Hai sa iti zic o chestie. Dimineata ma trezesc cu capul atarnand la marginea patului si cu dureri de gat si crede-ma ca nu m-am indragostit de senzatia oferita de capul meu care atarna pe timpul noptii.
Cand vine vorba de a iesi din zona de confort, vad ca se incurajeaza calatoriile de unul singur. Cum ar fi sa-i zic sotului: ”Auzi! Eu plec o saptamana in Santorini ca mi-am dat seama ca rutina asta o sa ma manance incet, incet. Am nevoie de schimbare. Ia-ti si tu o saptamana concediu si stai cu Albert pana ma intorc.”. Ar fi fain, huh? 😀
Ce mai contribuie la iesirea din zona de confort? Plimbarile. Plimbarile cu un copil mic te scot tot timpul din zona de confort: urla daca nu-l lasi sa arunce cu pamant in tine, urla daca nu il lasi sa traga cainele de coada, urla ca nu vrea inapoi acasa. Asa lejer, cat sa se aplice teoria cu scoaterea din zona de confort datorita plimbarilor.
O alta idee cica mai este voluntariatul. Stii, sa te implici in activitati, sa cunosti alti oameni, sa socializezi, dar ghici ce: sunt momente cand spalatul pe dinti de dimineata se face la amiaz, cand dusul se sare in cunostinta de cauza, asa ca parintilor cu copil mai mic numai voluntariatul le mai lipseste.
Mai in gluma, mai in serios, la un moment dat simtim nevoia de a face o schimbare, deoarece incepem sa simtim rutina, insa partea buna e ca ne trece cu 3 ore de plimbare in familie, plimbare fie in mall, in natura, in (alt) oras, dar ajungem atat de obositi acasa ca vrem doar sa dormim. Si da, sunt de acord si cu iesitul din zona de confort, dar e frustrant cand tot dai de astfel de articole si tot ce vrei sa faci este sa dormi si sa stai relaxata in propria casa.
Poate ma lamureste cineva si pe mine: de ce se pune accentul pe excursii in alte tari de unul singur? Nu e ca si cum aterizezi cu avionul intr-o alta tara si paf, ai o revelatie sau devii o varianta mai buna a ta. Pentru autocunoastere? Inteleg daca cineva a trecut printr-un moment mai greu si are nevoie sa isi limpezeasca mintea, insa asa ”hai sa ma duc in vacanta in august de una singura” nu prea bate la mine. Daca vorbim de cineva care e single, iar inteleg, dar persoane casatorite care sa plece singure in vacanta mi se pare un pic ciudat(aici ma refer ca asa aleg, nu ca n-au de ales, in sensul ca el sau ea nu isi pot lua concediu in acelasi timp). Ce ziceti?
