Casele din Anglia- moartea pasiunii
Astazi am mers sa vad o casa( nu pentru noi) si tin sa iti zic ca atat eram de incantata de am luat telefonul sa fac poze si sa filmez ca mai apoi sa va arat si voua cum arata casele din Anglia.
Casele din Anglia
Dupa ce am intrebat postasul de numarul 17, am ajuns in fata unei case dragute unde ma astepta tipul de la agentie, un baiat de vreo 19 ani, blondut, ochi albastri, cu accent englezesc. Intru, vad un hol mic, hai ca e ok ca nu le trebuie oamenilor nu stiu ce, in dreapta sufrageria, nu prea mare, dar hai ca e ok, de acolo in bucatarie, care avea loc de masa si scaune, loc pe care nu-l vezi in unele case, deoarece aleg sa isi imparta sufrageria si sa lase o parte pentru ”dining”, iar apoi in gradina, care nu era mare, dar plina de buruieni, dar ce conteaza, ca doar vad casa pentru trei tipi carora le trebuie loc de gratar, restul sunt detalii.
Chiar mi-a placut partea de jos, am facut trei poze cu chiu cu vai, uratele, nu pentru blog, intentionam sa fac mai multe, pana am vazut ultima camera de sus care mi-a taiat tot cheful.
Ok, urcam scarile inguste, imi arata o baie noua, faina, dupa care intram intr-o camera goala in care ar fi incaput un pat si un sifonier sau un dulap ingust si atat. Cea de-a doua camera vazuta a fost dormitorul care era mai maricel, avea un pat dublu si dulapul era nou, montat in perete, deci arata fain si cel mai important, salva spatiu. Am ajuns in ultima camera si am gandit ”asta nu-i camera”. Sunt de patru ani in Anglia si stiu ca aici camerele mici sunt mici, dar aceea nu era camera si tipul mi-a confirmat, se numeste ”cupboard room”. Cum arata acest cupboard room? Ah… Nu incapea un pat de o persoana nici in lungime, nici in latime si avea juma de dulap cocotat in perete.
Mi se taiase tot filmul si gura mea a inceput sa vorbeasca. N-am zis nimic de bine de dormitor sau de baie care erau faine, dar am inceput: ”Wow, this is a really small room, this is not a room.”. La care el: ”Yes, this is a cupboard room.” si am continuat ”This room is so small, they can’t even bring a bed inside. It would work for two of them, but they are looking for a three bedroom house.” si tin sa iti zic ca aceasta casa era data pe piata ca si o casa cu trei dormitoare.
Pret? 1225£. Pret de trei dormitoare, dar erau doua. Am gasit poze cu casa, cum arata si cum e impartita:


Ce case mai vezi prin Anglia? Iata:







Pana data viitoare, ne vedem pe Facebook, YouTube si Instagram!
sursa foto(photo source) prima poza: departmentofwandering.com