Asteapta!

Fara sa imi dau seama am inceput sa fac lucrurile cat mai repede cand vine vorba de bebe( sa ma machiez cat mai repede sa iesim o data afara, sa urc scarile in fuga ca sa iau ce e nevoie de sus, sa intru pe youtube cat mai repede ca sa vada desene, sa-i dau repede ceva sa manance cand vad ca ii e foame, desi in 5 minute e gata mancarea) si m-am trezit ca ar trebui sa spun ”stop” pentru binele lui.

Bebele meu e cam mare, saptamana viitoare face 2 ani, doar ca de cand ma stiu am procedat asa. Era si normal, ca trebuia sa ii spal cat mai repede biberonul si sa ii pun laptele, dar cand in una din zilele trecute a facut o criza ca nu pornea mai repede laptopul, am ramas ”paf” si mi-am dat seama cat am gresit.

Un copil trebuie sa invete sa astepte si e pentru binele lui. Da, stiam asta si eu, doar ca am ajuns sa ma grabesc fara sa imi dau seama si sa mi se para ceva normal. Nu ma refer sa lasi un bebe de 4 luni, de exemplu, sa urle de foame 10minute, dar cel de 1 an sa invete ca dupa ce vine de afara, ii sunt schimbate hainele si mai apoi mananca. Albert mananca in aceleasi haine. De ce? Ca ma grabesc sa-l spal pe maini, sa-i dau drumul la laptop si sa incalzesc mancarea sau sa gatesc ceva repede. Da, stiu…

Cum ar reactiona un copil de 5 ani crescut in acest fel, daca ar trebui sa astepte 10minute? Nu vreau sa imi imaginez.

Vorbisem cu un parinte despre asta. Mi-a zis sa fac aceasta schimbare pentru binele lui, ”dar si pentru al meu”, ii zic. ”Gandeste-te ca faci pentru el, ca daca te implici si pe tine, iti va fi mai greu, deoarece vei zice ca tu te descurci, ca el e pe primul loc si vei avea scapari.” Da, bine a zis.

Oricum copiii mici incep sa faca niste crize de toata frumusetea cand nu le convine ceva si poti sa le tot explici, ca nimic. La partea cu asteptatul mi se pare ca se poate incepe din timp ca sa inteleaga. Reiau exemplul cu machiatul. Nu zic sa las copilul sa astepte 15 minute, dar un 5-7 minute fara sa traga de mine, ar fi super. Adevarul e ca la asta cu machiatul nu stiu daca voi reusi vreodata, daca nu mai voi trezi mai repede. Stii, mi-ar placea sa ma dau cu fond de ten fara sa isi bage capul la mine intre picioare, fara sa il iau in brate daca vad ca nu mai are stare si tre’ sa ma dau cu afurisitul de anticearcan, ca daca nu, m-ar intreba lumea daca-s bolnava, fara sa miste oglinda, stii, mi-ar placea sa inteleaga. Am ajuns la concluzia ca asa l-am obisnuit. Daca nu il luam in brate de la inceput, poate reuseam sa ma machiez fara sa ma imi bag periuta de la rimel in ochi. ”Dar cate iti pui pe fata?”, poate intrebi. Pai, in zilele in care e urgenta mare cu iesitul afara, ma dau cu anticearcan, iar in zilele in care vad ca as putea avea 5 minute linistita ma dau cu fond de ten, anticearcan, creion de ochi, rimel, imi fac putin sprancenele. Astea toate le fac in 3 minute si nu glumesc, dar mi-ar placea sa am mai multe minute la dispozitie, sa nu fac totul pe graba.

Vreau sa-l invat sa astepte, am de lucrat la asta, ca daca nu, voi deveni robotelul lui, gata sa ii indeplineasca toate nevoile aici si acum, ceea ce nu e ok.

Aceasta este una din greselile pe care le-am facut in cresterea lui Albert si vreau sa lucrez la asta. Copiii vostri cum stau la capitolul asteptat? De cand ati impus limite. Lasati un comentariu in casuta de mai jos, deoarece mi-ar placea sa citesc raspunsurile voastre.

Un Like la pagina Aventurile lui bebe conteaza mult pentru mine. Merci!

Aici este canalul meu de YouTube. Sper sa va placa!