6 Zile de Vacanță în Familie la Paris: O Experiență Super
Ne-am petrecut vacanța în familie la Paris și a fost tare frumos: o combinație perfectă între plimbări lungi, peisaje spectaculoase și mici surprize care au făcut totul memorabil.
Eu și soțul am mai fost la Paris în urmă cu câțiva ani și atunci ne-am cazat la hotel, aproape de Notre-Dame. De data aceasta, am mers toți trei și am închiriat un apartament pentru 5 nopți. Apartamentul drăguț, minimalist, perfect pentru închiriat, dar ghici ce? Nu avea prag la intrare! Intrai direct de pe scări în apartament. Ne-am amuzat, deoarece nu mai văzusem așa ceva.
Ce vei găsi în acest articol
Cazare în Paris







Duminica – Prima zi în Paris
Am ajuns duminică la amiază, iar după ce am despachetat, am luat un taxi până la un local unde serveau și mâncare. Ne-am plimbat pe lângă Sena, iar podul pe care am trecut era plin de graffiti. Sincer, nu mă așteptam la atât de mult graffiti în Paris. Dacă ieși din zona centrală, vezi graffiti aproape pe fiecare clădire.
M-a surprins prețul taxiului. Deși am făcut aproximativ 20–25 de minute în trafic, în timpul zilei, cursa a costat doar 12 lire (mă așteptam la 25). Pentru că traficul în Paris este groaznic, iar taxiurile au prețuri bune, am hotărât să apelăm mai des la taxi în zilele următoare.
Luni – Disneyland Paris
Luni a fost ziua dedicată Disneyland-ului. La Disneyland Paris a fost tare frumos, parcă intrasem într-o lume de poveste și am avut parte de o zi foarte frumoasă despre care poți citi aici. Dacă vrei mai multe sfaturi pentru Disneyland Paris (cum am scăpat de cozi, de unde am cumpărat bilete, cât a costat mâncarea etc.), ai acces gratuit la ghid, odată ce te abonezi la newsletter.
Marti – Montmartre, plimbare cu vaporul pe Sena și Turnul Effel
Marți am fost în Montmartre. Am urcat la Basilique du Sacré-Cœur și ne-am plimbat cu trenulețul turistic. A fost foarte drăguț, până am intrat într-o zonă plină de… sex shop-uri. Copilul nostru a început să citească cu voce tare: „Sex shop, sex shop. Look! Another sex shop!” Am fost și rușinată și amuzată. Am încercat să salvez momentul cu un calm „I know, but we don’t over repeat the same thing when we see something!”, apoi am inspirat profund. În Montmartre am mâncat cea mai tare vită. Tare nu în sensul de bună, ci tare greu mestecabilă. În Anglia mănânc rar vită, dar tot timpul este fragedă, gustoasă. Aceasta nu a fost.

Tot marți am făcut și o plimbare cu vaporul pe Sena – o experiență foarte frumoasă, relaxantă și cu peisaje spectaculoase. Stația părea aproape de Turnul Eiffel, așa că după ce am coborât, am luat-o către turn. Mai aveam chef de umblat, de văzut și am fost surprinsă de energia noastră. Această vacanță în familie la Paris chiar ne-a dat entuziasm și energie!
Am ajuns la Turnul Eiffel, am urcat în el și priveliștea este cu adevărat specială. Poți vedea orașul în 360 de grade. Îți recomand să cumperi bilet de lift, chiar dacă este mai scump, deoarece sunt peste 300 de trepte doar până la etajul 1. Noi am coborât pe scări, pentru că am vrut să vedem cum este. Am întâlnit oameni obosiți, de toate vârstele, iar când am ajuns jos… îmi tremurau picioarele.
Seara am mers la un restaurant, iar după cină am pornit spre casă. Surpriză! Am putut vedea Turnul Eiffel frumos luminat printre clădiri, așa că ne-am mai plimbat puțin și l-am admirat din mai multe unghiuri. Din când în când, are un joc de lumini în care parcă strălucește. Tare frumos!

Miercuri – Champs-Élysées și Louvre
Miercuri ne-am plimbat pe faimoasa stradă Champs-Élysées, am văzut Fontaine des Mers și ne-am relaxat în Jardin des Tuileries. Am luat masa lângă Louvre, într-un local cochet, cu paste excelente, apoi am luat un taxi către Catacombes de Paris. Din păcate, nu am reușit să intrăm, deoarece totul era rezervat până săptămâna următoare. Îți recomand să-ți rezervi biletele online cu cel puțin o săptămână înainte, dacă vrei să vizitezi catacombele. Ne-am încheiat seara la o crêperie din zonă, apoi am plecat spre apartament.
Joi – Relaxare și shopping
În această vacanță în familie la Paris, ne-am bucurat și de sesiuni de shopping. Ziua de joi am petrecut-o la cumpărături și plimbări relaxante, în Val d’Europe Mall, iar seara pe terasa de lângă apartament, cu mâncare bună și atmosferă plăcută.
Vineri – Întoarcerea spre Anglia
Vineri am plecat spre Anglia, dar cum feribotul nostru era seara, ne-am oprit în Calais, la centrul comercial Cité Europe și la Carrefour. Mai nou, ne oprim mereu la Carrefour. De ce? Să cumpărăm unt, brânzeturi franțuzești și alte bunătăți. Soțului meu îi place untul Président nesărat, iar în Anglia găsim doar varianta sărată.
Vacanța în familie la Paris a fost un amestec de magie, momente haioase, plimbări lungi și gusturi noi.
Spune-mi într-un comentariu dacă ai fost la Paris și, dacă da, cum ți s-a părut!

Abonează-te mai jos la newsletter-ul „Aventurile lui Bebe” și primești direct în inbox recomandări de călătorie, idei de vacanță și povești din aventurile noastre de familie. În plus, vei avea acces gratuit la Ghidul Disneyland Paris, unde îți arăt cum am evitat cozile, cât au costat biletele și alte informații esențiale pentru a te bucura pe deplin de vizita la Disneyland Paris.
Recomandări din blog:
Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să te intereseze și:
Disneyland Paris merită? Păreri sincere după experiența noastră
Cum l-am scăpat pe fiu-miu de detenție | Școala în Anglia
You May Also Like
Ce invata elevii in clasa a 5-a la scoala in Anglia
May 14, 2026
Disneyland Paris merită? Păreri sincere după experiența noastră
June 16, 2025
