web analytics

Mi-a cazut o carte in cap

mi-a-cazut-o-carte-in-cap
Pam, pam!

Cât am fost în țară m-am uitat la câteva cărți și am fost atât de fericită când am văzut și am pipăit foile de carte. Poate nu ți se pare nimic neobișnuit, dar după ce în Anglia m-am ales doar cu cărți din foi de ziar, m-am bucurat foarte tare când am răsfoit cărți care mă interesau și erau din hârtia cunoscută mie. Ce cărți am cumpărat?

Am cumpărat o carte de la un stand de la mall din Timișoara și țin să îți zic că nu mai îmi amintesc de cine e scrisă, dar e de-a unui “neînțeles” de-al meu(așa numește soțul filosofii, el este fan de science fiction și fantasy și chiar mi-ar plăcea să pot citi în același pas cu el; el poate citi patru ore la rând, în timp ce mie îmi trebuie pauză după 40 de minute) și apoi am fost la Cărturești și am rămas plăcut impresionată. Au lucruri faine, dar unele scumpe și m-am bucurat foarte tare când am văzut un băiețel de 8-9 ani care citea. Mi se pare o idee frumoasă să mergi cu copilul la un suc și amândoi sau toată familia să citească în timp ce își savurează băutură.

De foarte mulți ani am vrut să citesc Frumoasele străine de Mircea Cărtărescu și acum, aflându-mă la Cărturești i-am găsit cartea. Mai mare fericirea pe mine! Iau cartea, o răsfoiesc și numai îmi cade o carte în cap. Mă uit la titlu și văd Peisaj după isterie de-a lui Cartaresc. E un semn! Isterie, Cărtărescu, mai ales că am luat Frumoasele străine cu atenție de pe raft, deci nu mă așteptăm să îmi cadă o carte în cap, am zis că-i semn 😀 . Na, cartea mult dorită tot n-am apucat să o citesc, poate o cumpăr anul viitor sau îi spun mamei mele să mi-o trimită de Crăciun.

Am ajuns la concluzia că vreau bibliotecă, propria bibliotecă și că mi-ar plăcea ca și cărțile să fie în limba română, cel puțin trei sfert din ele.

P.S.: Recomanda-mi o carte :) .

 

Urmareste Aventurile lui bebe pe Facebook, Insta si YouTube :) . O zi frumoasa!!!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Visit Us On FacebookVisit Us On YoutubeVisit Us On Pinterest